Macrou cu condimente marocane Macrou cu condimente marocane

60 MIN

Usor

Macrou cu condimente marocane

VALORI NUTRITIVE / PORȚIE
  • Calorii: 480KCal
  • Proteine: 18g
  • Carbohidrați: 82g
  • Grăsimi: 11g
Pentru 2 porții

INGREDIENTE

  • lichide
    • suc de roșii: 100 ml
    • ulei de măsline: 30 ml
  • mirodenii
    • piper cayenne: 1 linguriță
    • chimen macinat: 1 g
    • usturoi: 1 cățel
    • turmeric: 1 linguriță
    • patrunjel: 0.25 legătură
  • legume și fructe
    • portocală: 1 buc
    • ceapă albă mică: 1 buc
  • paste
    • linguine: 200 g
  • carne
    • file de macrou: 400 g

Yaaamm!

Pregătește ingredientele și ustensilele și rezervă timp pentru gătit și savurat.

Pregătește ingredientele: spală portocala, răzuiește coaja și stoarce sucul. Taie ceapa mărunt.
Marinează peștele: într-o tavă pentru cuptor pune peștele și stropește-l cu jumătate din cantitatea de ulei de măsline, amestecat cu turmeric, chimen și piper cayenne. "Masează" peștele astfel încât uleiul și condimentele să-l acopere bine. Lasă-l să stea la marinat timp de 30 de minute. Pornește cuptorul pentru pasul 4.
Într-o tigaie nonaderentă, încinge uleiul de măsline rămas, la foc mediu, și adaugă ceapa, usturoiul și chimionul. Amestecă și gătește timp de 3-4 minute sau până când se înmoaie ceapa. Adaugă sucul de portocală și lasă sosul să fiarbă încet, până când se reduce la jumătate. Adaugă sucul de roșii, amestecă, și lasă sosul pe foc încă 1-2 minute.
Toarnă sosul peste peștele marinat și pune tava la cuptor (180˚C sau treapta 4) timp de 15-20 de minute sau până când peștele este gătit.
Într-o cratiță medie, pune la fiert apă cu sare. Când clocotește, adaugă pastele și lasă-le să fiarbă timp de 9 minute. Scurge apa și amestecă pastele cu coaja de la portocală.
Pregătește farfuria: paste, peștele cu sos, iar deasupra, pătrunjel proaspăt.
Nouă ne-au plăcut tare aromele și coaja de portocală :) #cookuegatit
X
Se lucrează...