SUPĂ CREMĂ DE MAZĂRE SUPĂ CREMĂ DE MAZĂRE

30 MIN

Usor

SUPĂ CREMĂ DE MAZĂRE

Verde-stop: ceva bun, de-ți plouă în gură!
VALORI NUTRITIVE / PORȚIE
  • Calorii: 180KCal
  • Proteine: 9g
  • Carbohidrați: 28g
  • Grăsimi: 12g
Pentru 4 porții

INGREDIENTE

  • lichide
    • vin alb sec: 100 ml
    • concentrat supă de legume: 30 ml
    • ulei de măsline: 30 ml
  • mirodenii
    • mentă proaspătă: 2 fire
  • legume și fructe
    • morcovi: 1 buc
    • mazăre verde congelată: 600 g
    • ceapă albă: 1 buc
  • lactate
    • unt: 50 g
    • smântână dulce: 50 ml

Yaaamm!

Pregătește ingredientele și ustensilele și rezervă timp pentru gătit și savurat.

Pregătește ingredientele. Spală legumele proaspete. Curăță și toacă mărunt ceapa și morcovul. Toacă mărunt jumătate din frunzele de mentă, pe celelalte păstrându-le pentru ornat. Pregătește baza de supă într-o crăticioară, amestecând concentratul cu 1L de apă clocotită.
Pune la foc (mediu) o oală mare, care să aibă și capac. Adaugă untul și un strop de ulei de măsline și, imediat ce acesta începe să se topească, adaugă ceapa, morcovul și puțină sare. Pune capacul și lasă legumele să se gătească la foc mic, amestecând ocazional, preț de 15 minute sau până când ceapa este moale, dar nu foarte... colorată, iar morcovul este încă în firea lui.
Dacă ai o oală cu pereți dubli și ai tot așteptat momentul să o folosești, cam ăsta ar fi :-)
Adaugă vinul alb și adu amestecul din oală la punctul de fierbere. Dacă e nevoie, poți mări flacăra. Lasă vinul să se evapore, cca 5 minute. Adaugă menta tocată și supa de legume. Când lichidul dă în clocot, adaugă mazărea. Las-o să se gătească timp de 8 minute.
Cu ajutorul unui blender sau al unui robot de bucătărie, pasează supa (în cateva tranșe, dacă blenderul nu face față la o cantitate atât de mare). Întoarce supa pasată în oală și mai las-o pe foc încă 5 minute.
Dacă ai blender, nu este nevoie să muți supa din cratiță.
Asezonează cu sare și piper. Toarnă supa în castroane și decorează fiecare castron cu frunzele de mentă rămase, uleiul de măsline și smântâna dulce. ȚOP! #cookuegatit, numai bun de încălzit mâini reci :-)
X
Se lucrează...